Este oare posibil ca fiecare sa avem o portzie de fericire limitata ? Unii sa o consumam toata odata iar altzii in portzii mici fragmentate marunt ??? Oare e mai bine in primul caz cind, la un moment dat, te sufoci de atita fericire dupa care va trebui sa te consolezi intreaga viatza ca acela a fost totul pe care l- ai meritat...sau poate portziile homeopatice de fericire sint mai indicate pt ca vor dura toata viatza dar niciodata pe saturate ??? Exista si ipostaza in care nu ai parte de nicio fericire...nici mica nici mare, nici multa nici putzina...te amagesti si tot speri la infinit dar nu o atingi decit in vise...iar visele se spulbera cu zorile ...si timpul trece implacabil ...si nisipul din clepsidra se scurge... cred ca e fff trista si anosta o astfel de viatza !!! Varianta cu lapte si miere ...o lincareala roz ( de serbet de trandafiri ) nesfirsita se exclude din start ! nu cred sa existe om permanent fericit ! Si ar mai fi un aspect important : cum stim cind portzia noastra s-a sfirsit??? aici e viatza parsiva !!! ne lasa sa ne perpelim ca poate...ca miine...si daca...Te iluzionezi ca poate miine va fi ziua ta norocoasa in timp ce soarta isi ride in barba ca tzi-a tras-o !!! Cu cit imi fac griji si sperantze mai multe cu atit e mai dureros ( dar ce ar fi fericirea fara putzina durere !!!??? doar asa, pt comparatzie macar ) In definitiv raspunsul e la indemina, nu degeaba s-a inventat si se propovaduieste de atita vreme sintagma :
" fericitzi cei saraci cu duhul " ...o fi asta alternativa la toate???
